Simone Tempestini și Sergiu Itu se impun în Raliul Argeșului 2019

După o primă zi interesantă, cu multe incidente, răsturnări de situație, emoții, dar și cu mulți fani pe probele speciale de lângă Curtea de Argeș și pe superspeciala din Pitești, Raliul Argeșului Catena – Powered by Peugeot a continuat cu alte cinci speciale, de această dată pe Transfăgărășan. Prima probă a zilei era și cea mai scurtă, având loc între Cetatea Poenari și Barajul Vidraru, urmată de speciala ”Vidraru”, în lungime de peste 27 de kilometri și ”Piscul Negru”, între coada lacului și Conacul Ursului. După o regrupare, echipajele au concurat în coborâre pe ”Piscul Negru” și ”Vidraru”.

Vremea schimbătoare și ploile care au căzut doar pe anumite porțiuni ale probelor speciale au pus probleme echipajelor, alegerea anvelopelor de concurs fiind dificilă, stabilind unele podiumuri la finalul cursei. De asemenea, incidentele de cursă au continuat, cu ieșiri în decor, printre care și cea a lui Florin Tincescu, care conducea clasa 11 înaintea probei ”Piscul Negru”.

Lider după prima zi, Simone Tempestini se impune pe toate cele 5 probe de sâmbătă și își adjudecă prima victorie a sezonului 2019, adăugându-și numele pe lista piloților care s-au impus în Raliul Argeșului de-a lungul anilor. Pilotul Napoca Rally Academy a încheiat cursa de debut a sezonului cu un avans de 1 minut și 22 de secunde în fața lui Valentin Porcișteanu, cel mai rapid pilot DTO Rally Team. După o luptă strânsă pentru ultima treaptă a podiumului, Dan Gîrtofan obține ”bronzul” în Raliul Argeșului 2019, terminând în fața lui Sebastian Barbu, sibianul care la Pitești a debutat pe un model R5 și care a ocupat, la final, locul al patrulea.

În top 10 al clasamentului general open au terminat Cristi Dolofan (locul 5), Costel Cășuneanu (locul 6), Adrian Teslovan (locul 7), Răzvan Trișnevschi (locul 8), Adrian Iliescu (locul 9) și Mihnea Mureșan (locul 10). În cadrul clasei RC2N s-a impus Trișnevschi, urmat pe podium de Andrei Gîrtofan și Adrian Grigore, în timp ce spectaculoasa clasă 11 a fost adjudecată de Adrian Iliescu, cu un avans considerabil în fața lui Dan Iamandi. Din păcate, Bogdan Năstase, pilotul local al DTO Rally Team, nu a ajuns la final, ieșind în decor în zona Conacului Ursului.

În clasamentul mașinilor cu 2 Roți Motrice s-a impus Adrian Teslovan, cel care a fost primul și în clasa RC3, urmat de Mihnea Mureșan și Remus Cotuț. În cadrul RC3, Teslovan a fost urmat de Mihai Manole și Enis Arif, în timp ce Mureșan, câștigător al clasamentului RC4, a fost urmat pe podium de Eugen Cărăgui și Csongor Szabo. La bordul unui Peugeot 106, Norbert Maior și-a adjudecat categoria RC5, podiumul fiind completat de Bogdan Vrabie și Dănuț Budai, ultimii doi ocupând și primele două locuri în Cupa Suzuki, unde Bogdan Talașman a ocupat a treia poziție. Tot în cadrul unei cupe monomarcă, Dacia de această dată, Cristian Sugar s-a impus, urmat de Cristiana Oprea, la primul ei podium în Cupa Dacia din cariera, dar și de debutantul Horea Balea, aflat la prima sa cursă.

Tânărul pilot clujean Balea s-a impus și în clasamentul debutanților, unde Florian Popescu și Adrian Georgescu l-au urmat, în timp ce clasamentul juniorilor l-a avut învingător pe Norbert Maior, urmat de Alexandru Gheorghe și Dănuț Budai. Clasa 12, dedicată mașinilor cu omologare expirată sau fără omologare și cu tracțiune pe o singură punte motoare l-a avut învingător pe Remus Cotuț, Paul Țurcanu și Mihai Beldie terminând pe doi, respectiv trei.

În Rally2, după o luptă strânsă, Florian Nițurad s-a impus în fața lui Dan Nicoschi, o răsucire pe ultima probă costându-l, probabil, victoria pe Nicoschi. Alexandru Bogdan a ocupat ultima treaptă a clasamentului general Rally2, care este identic cu cel al clasei A2, în timp ce în clasa A1 s-a impus Constantin Tudose, iar în cadrul clasei A3 Claudiu Albuț. Gunther Graef și al său superb BMW 2002 s-au impus în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, urmat de Dorin Alexandrescu și Lorincz Borbely.