Ovidiu Scobai: ”La vremea lui, circuitul stradal de la Pitești era cea mai teribilă distracție”

Argeșul a reprezentat, de-a lungul timpului, centrul gravitațional al motorsportului românesc. Acest lucru s-a datorat unor iscusiți ingineri care au fost atrași de mașini ca de un magnet și care au investit totul în motorsport. Unul dintre ei este Ovidiu Scobai, o legendă vie a celor de la Dacia.

Rep: Sunteți catalogat legenda vie a celor de la Dacia. Cum a ajuns Ovidiu Scobai să îmbrățișeze o carieră la Dacia?

Ovidiu Scobai: La Dacia am început și tot acolo mi-am și încheiat cariera. Mi-am terminat facultatea si am luat repartiția la Dacia și în momentul în care am început să lucrez la Dacia, mașina în sine a fost ca un magnet pentru mine. Am intrat rapid pe lângă ceea ce se schița la acel moment – o echipă practica acest sport, m-am lipit de această colectivitate și am avut marea șansă să cunosc prin ei și pe alții și am intrat în sistem. Un sistem care se crea. Am avut norocul să o iau aproape de la început. În Dacia mi-am creat repede o echipă și cu această echipă am reușit destul de repede să aduc lucrurile în atenția conducerii și să creeze un compartiment în acest sens. La acel timp se numea Cupa Păcii și Prieteniei, dar era mai mult decât dură. Acesta a fost începutul, dar am avut și marea șansă să am niște prieteni lângă mine care au vorbit și cântat în același ton: Zărnescu, Grigoraș, Belu și alții.

Rep: Cum vă amintiți de prima competiție?

Ovidiu Scobai: Prima dată am fost cu mașina mea, fără să știe soția, și am avut șansa să termin pe locul 1 la Viteză în Coastă, la Teliu, lângă Brașov. La timpul respectiv erau doar Dacii. Prima dată am fost cu Ilie, care mi-a fost mai apropiat și era maistru la compartimentul nostru, apoi a fost o perioadă în care am organizat partea de competiții de la Uzină și apoi am trecut cu Ștefan Vasile și cu el am încheiat. În total am obținut 14 titluri, toate obținute la fel de complicat. Uneori, atunci când spuneam că reușim, apărea câte un necaz și ajungeam pe 2 sau 3. Dar ceea ce a fost important, la acea vreme, a fost că eu mereu am încercat să creștem competiția și între noi. Deja ne ridicasem față de ceilalți și am reușit să ieșim din țară și practic acolo s-a câștiat și experiență și plăcere și tot.

Rep: Vorbeați de necazuri. Care fost primul de care v-ați lovit într-o competiție?

Ovidiu Scobai: Primul necaz se ține minte și nu se uită niciodată. Eram cu Ilie și am sărit în afara drumului, pe Coada Lacului, pe macadam. A fost o parte de cumpănă pentru că am rămas agățați deasupra Lacului – se vedea apa în lumina farurilor, capul de pod agățase roata. Eram pe la începuturi, aveam 27 ani. Evident că am ratat cursa, am așteptat până s-a terminat și au venit prietenii de la service și ne-au extras de acolo. Mai greu, dar ne-au scos. Nu am simțit frică. Atunci când începi asta, orice greșeală se plătește. Acesta a fost primul. Pentru că au mai fost. Greșeli mai faci în viață.

Rep: Care este cea mai frumoasă amintire legată de motorsport?

Ovidiu Scobai: Sunt mai multe amintiri frumoase, dar prima este de când am câștigat clasa în Portugalia și apoi la Acropole. A fost un an plin, am și câștigat la clasă în campionatul mondial. Altă satisfacție a fost atunci când am terminat cu echipa primul Tur al Europei. Eram toți ca o familie, ne ajutam. Am fost uimiți, dar ne-am acomodat repede.

Rep: Cât de greu era pentru echipaje, pe atunci, din punct de vedere financiar?

Ovidiu Scobai: La Dacia, până prin anii ’80, mergeam pe banii Uzinei. Am avut un moment de cumpănă când s-a făcut o reclamație că se cheltuie bani pe distracțiile altora. Atunci ni s-a spus că dacă ne subvenționăm singuri putem continua. Așa că ne-am pus mintea la contribuție și am început să facem mașini pentru miliția de atunci, care voia mașini mai puternice, apoi cei de la securitate voiau mașini și mai tari. Așa că am făcut asta, contra cost, și așa reușeam să ne subvenționăm. Am găsit clienți și din afara țării, care comandau mașini și cu ele au avut și succes. De exemplu, o Dacie dusă în Canada a ieșit campioană a Canadei, dar am dus mașini la comandă și în Italia și în toată Europa, iar banii îi foloseam pentru competiții.

Credit foto: Adevărul

Rep: În trecut, Piteștiul a avut circuit stradal. Ce vă amintiți despre acele zile?

Ovidiu Scobai: Da! De la stadion se cobora, la prima intersecție se făcea stânga, printre blocuri și apoi se urca. Era o mare de oameni, în unele zone mergeai prin mare de lume. Ne era extrem de greu să stabilim zonele de excludere pentru spectatori pentru că cele mai spectaculoase erau și cele mai periculoase pentru public. Din fericire, am avut marele noroc să nu avem evenimente. Se venea de peste tot din țară, din Câmpulung, Brașov, de peste tot. Era un eveniment mare și încercam să facem și spectacol. La timpul respectiv era o întunecime teribilă iar evenimentul acesta era un bec aprins. De aceea a atras automat public, pentru că se întampla ceva, iar timpul respectiv era cea mai teribilă distracție.

Rep: După 9 ani de absență de pe harta motosportului, Raliul Argeșului revine anul acesta, între 2 și 4 mai. Cum ați primit vestea reintroducerii etapei de la Argeș în Campionatul Național de Raliuri?

Ovidiu Scobai: De fiecare dată e aceeași bucurie, atâta timp cât revine. E greu când moare un lucru. Eu ceea ce spun mereu este că dacă îți place un lucru, nu se poate să nu îl realizezi. Ca și traseu, pentru că vorbim de Transfăgărășan, cred că pentru piloți înseamnă foarte mult. De la început am pus ochii pe el, pentru că este spectaculos. Eu, cu Ștefan Vasile, am avut cel mai bun timp al tuturor timpurilor, chiar dacă eram cu mașinile ”țapene” de la vremea respectivă.

Acest interviu face parte dintr-o serie de materiale prin care vă propunem să ne reamintim detalii cât mai interesante din trecutul automobilismului autohton, dar și curiozități referitoare la edițiile trecute ale Raliului Argeșului.