Puiu Rusu: ”Raliul Argeșului avea un traseu pe care eu l-am găsit, la acel moment, cel mai complex din țară”

Am stat de vorbă cu una dintre figurile marcante din motorsportul românesc, Constantin ”Puiu” Rusu. Pilotul fostei echipe de curse a Uzinei Dacia vorbește cu nostalgie de vremurile în care concura la Raliul Argeșului și de performanțele pe care a reușit să și le treacă în palmares. Anul acesta face parte din echipa lui Vali Porcișteanu și speră să își poată aduce aportul în ceea ce privește obiectivele echipei.

Rep: După 9 ani de absență de pe harta motosportului, Raliul Argeșului revine anul acesta, între 2 și 4 mai. Cum ați primit vestea reintroducerii etapei de la Argeș în Campionatul Național de Raliuri?

Puiu Rusu: M-am bucurat că Raliul Argeșului revine. Mi-a trezit o nostalgie și o bucurie, din mai multe puncte de vedere…Pe vremea când eram pilot la Dacia Pitești, acesta a fost unul din locurile pe care le-am apreciat cel mai mult. Raliul Argeșului avea un traseu pe care eu l-am găsit, la acel moment, cel mai complex din țară. Mă refer la probele de pe Malul Lacului, Capra. Zona Transfăgărășanului, dinspre Curtea de Argeș, oferă un traseu foarte complex și conține cam tot ce își poate dori un pilot.

Rep: Ce amintiri aveți de la competițiile desfășurate la Argeș?


Puiu Rusu: Am multe amintiri, pentru că am prins Raliu Argeșului în mai mulți ani, în condiții diferite, inclusiv de ploaie torențială, furtună sau cliblură, într-un an. Asta pentru că, înainte cu o săptămână de raliu, a fost aplicată cliblură pentru tratamentul asfaltului. Deci condițiile la cursa de raliu au fost mai dificile, eu alergând totuși pe o Dacie cu tractiune față. Chiar și așa, am amintiri extrem de plăcute, mai ales că am reușit să mă bat cot la cot cu Titi Aur, care mergea cu Toyota 4×4 si am reușit să-l  înving.

Rep: Cum era competiția pe atunci?


Puiu Rusu: La Dacia Pitești eram o echipă extraordinară. Construiam și aveam o mulțime de inovații și lucruri faine. Chiar și așa am fost marginalizați prin grupa H, pentru că acele mașini pe care le foloseam noi la competiții erau trecute la o clasă și o grupă a mașinilor neomologate, care nu făceau parte din clasamentul general. Deși ne ”băteam” de la egal la egal, pe aceleași trasee, cu aceleași mașini, poate cu unele mai puternice decât ale noastre, cu tractiune integrală, nu eram menționați în clasamentul FIA, cum era numit atunci. Chiar dacă noi ”băteam” tot raliul nu apăream niciunde. Apăream doar la grupa H. În ciuda acestui fapt, de câte ori am participat, mai ales 1998 și 1999, la toate raliurile de asfalt, am câștigat cu diferențe foarte mari, față de ceilalți competitori.

Rep:  De-a lungul timpului, campionatul național de raliuri a evoluat considerabil. Din punctul dvs. de vedere, ce anume credeți că a general această evoluție?


Puiu Rusu: Îmi este dificil să vă răspund, dar tehnica a evoluat fantastic de mult. Mă refer la nivelul subansamblului unei mașini: suspensie, în primul rând, sistem de frânare, repartiția greutăților pe fiecare punte, cauciucurile- care sunt un factor foarte important. Practic tot ceea ce ține de performanțele unei mașini. Misiunea piloților a fost aceeași și atunci, exact așa cum este și acum. Noi mereu trebuie să ajungem la un nivel maxim, indiferent dacă mașina este mai mult sau mai puțin performantă. Însă un pilot încearcă mereu să exploateze un procentaj cât mai mare din ce poate da o mașină.

Rep: Aveți un pilot ”favorit” sau a cărei evoluții o urmăriți îndeaproape?


Puiu Rusu: Eu sunt prieten cu toti piloții. După ce s-a desființat echipa de la Dacia Pitești, printr-o conjunctură, am colaborat cu mai mulți piloți pe care i-am apreciat foarte mult, printre care se numără domnul Victor Băldescu, care, din păcate, nu mai este printre noi, Mihai Leu, care chiar anul trecut s-a apucat din nou și aleargă la VTM, colaborarea continuind și anul acesta cu el, precum și cu mulți alții de a căror rezultate sunt mândru. La Raliuri, anul acesta, colaborez cu Vali Porcișteanu și implicit cu toată echipa lui. Asta pentru că m-a atras stilul lui de a pilota. Îmi face plăcere să mă implic, să îl ajut, dacă pot, să își ridice niveul de performanță și materialul lui de concurs să fie cât mai bine pregatit, pentru a merge cât mai tare. Fiind pilot la Uzină atâția ani, această colaborare îmi trezește multe amintiri plăcute iar oamenii, mecanicii, mulți dintre ei i-am cunoscut și la Uzină si mă bucur să colaborez din nou cu ei.

Rep:  Se spune că în copilărie, cu toții visăm la profesia pe care ne-o dorim ca adulți. În cazul  dvs.  care a fost visul, în copilărie?


Puiu Rusu: Mi-au plăcut  foarte  mult tot ce era legat de roți, motoare, mașini, motociclete. Tot ce era cu motor mă fascina. Era viața mea! Sunt născut în 1962, în 1968 am început să merg la karturi iar în 1969 am participat la primul meu concurs cu un kart. Cred că am avut primul kart din țară cu roți mici, toate celelalte de la noi din tara erau echipate cu roti de roaba),și am luat locul al doilea. Am avut noroc că tata cind am implinit 7 ani,mi-a cumpărat un kart personal și o motoretă, de pe care am luat motorul. La 14 ani am devenit campion la Tinere speranțe, pentru prima data, iar în 1994 a fost ultimul an în care am alergat la karturi si primul an la automobilism intr-un campionat intreg ,terminind campion la karturi si coastă și primul sportiv al anului la karturi. Am cam 16 titluri de campion la karturi, 6 la automobilism ,primul sportiv al anului la karturi de mai multe ori și titlul de Maestru al sportului la automobilism si karting. Sunt multe amintiri frumoase. Ceea ce mă face să fiu cel mai mândru este faptul că motoarele, karturile și mașinile de concurs mi le-am construit cu mintea și priceperea mea, inspirandu-mă după altele foarte bine concepute.

Rep: Având un background atât de bogat, trebuie să aveți o mașină de suflet. Ce marcă v-a cucerit?


Puiu Rusu: Am avut multe mașini care au fost legate de sufletul meu. Prima a fost un Renault 5 Alpin, la care am construit motorul, am modificat cutia de viteză. Lucrând ca inginer in uzina Metrom Brasov, in cadrul sectiei de prototipuri am avut șansa să fac asta. A fost prima mea mașină cu care am alergat, iar după ea au urmat mai multe. Au fost apoi două mașini Dacia. Cu prima am alergat în 1996, iar a doua am moștenit-o de la Dan Necula, pe care am modificat-o după cum am considerat eu. Apoi am avut multe mașini de care m-am ocupat, Ford Escort WRC, Hyunday-uri WRC,etc. Am avut Golful, diesel, pe care l-am folosit la Coastă între 2005 și 2009, ultimul an în care am participat cu el. În acesti ani, în paralel, m-am ocupat și de alte mașini, ale lui Victor Băldescu. Erau niște super mașini cu care, ocazional, am reușit să și merg să concurez cu ele. Cu trei dintre ele am stabilit și recorduri la competițiile de Coastă la care am concurat. Rezultatul a fost foarte bun.

Acest interviu face parte dintr-o serie de materiale prin care vă propunem să ne reamintim detalii interesante din trecutul automobilismului autohton, dar și curiozități referitoare la edițiile anterioare ale Raliului Argeșului.